Scopul lecţiei: Să descoperim cum putem dobândi izbăvirea de sub robia păcatului, cum trăiesc cei ce au dobândit această eliberare şi care sunt binecuvântările pregătite de Dumnezeu pentru cei ce au ajuns în această stare de libertate spirituală.
Contextul lecţiei: După ce a arătat că împăcarea cu Dumnezeu este primul rod al neprihănirii (Rom. 5:1-11), apostolul Pavel adaugă pe lista binecuvântărilor primite prin această stare de har şi izbăvirea de sub robia păcatului (Rom. 5:12-6:23). În paragraful anterior (Rom. 1:18-3:20), în care apostolul Pavel a prezentat starea de păcat a omenirii, el ne-a arătat că atât evreii cât şi neamurile au ajuns sub păcat (Rom. 3:9;23).
Pentru fiinţa umană, această stare de păcat nu este doar un incident, sau o situaţie temporară, ci o adevărată robie spirituală (Rom. 6:6; 12-16; 20; 7:22-23). Pentru a ilustra această robie spirituală apostolul Pavel vorbeşte despre puterea păcatului (Rom. 3:20; 7:14-18), despre stăpânirea păcatului (Rom. 6:12-14) şi despre urmările acestei stări de robie (Rom. 20-21;23). Păstrând în atenţie aceste adevăruri, putem spune că stăpânirea păcatului a instaurat cea mai severă stare de robie spirituală, urmată de cele mai grozave consecinţe (Rom. 5:21/a; 6:23/a).
Actul jertfei Domnului Isus ne-a adus însă izbăvirea din această robie (Rom. 6:18; 22; 7:24-25/a; 8:2; Ioan 8:30-36).
Conţinutul lecţiei: În pasajul pe care îl studiem astăzi (Rom. 5:12-6:23), apostolul Pavel ne arată câţiva factori care ne garanteză posibilitatea izbăvirii din păcat (Rom. 5:12-21), care trebuie să fie atitudinea faţă de păcat a celor ce au dobândit acestă izbăvire (Rom. 6:1-21) şi ce binecuvântări sunt pregatite de Dumnezeu pentru cei trăiesc în libertate spirituală (Rom. 6:22-23).
1. Posibilitatea izbăvirii de sub robia păcatului (Rom. 5:12-21)
Dacă în primele versete pe care le studiem apostolul Pavel ne arată cum a ajuns omul în robia păcatului şi a morţii (Rom. 5:12-14), în versetele următoare el ne descoperă anumiţi factori care ne garantează eliberarea din acestă robie. Pentru a ilustra acest fapt, el face o comparaţie între Adam şi Hristos, între urmările păcatului şi cele ale neprihănirii şi între lucrarea harului şi cea a Legii. Pe lângă acest contrast el foloseşte şi un joc de cuvinte, repetând în context diferit de 11 ori termenul „unul” sau „singur”, de 5 ori afirmaţia sau termenul „a domni” şi „domnie” şi tot de 5 ori afirmaţia „cu atât mai mult!”
Luând în considerare aceşti factori, descoperim că oferta darului lui Dumnezeu este mai mare decât stricăciunea cauzată de păcatul lui Adam (Rom. 5:15), că urmările ascultării lui Hristos sunt mai mari decât urmările neascultării lui Adam (Rom. 5:16;19) şi că urmările domniei lui Hristos sunt mai mari decât efectele domniei păcatului (Rom. 5:17), precum şi că binecuvântările neprihănirii sunt mai mari decât urmările păcatului (Rom. 5:18) iar lucrările Harului mai mari decât lucrările Legii (Rom. 5:20-21).
Toate acestea ne arătă că cei ce au primit darul neprihănirii prin credinţa în Hristos nu numai că au fost izbăviţi din robia păcatului şi că au scăpat de consecinţele acestei stări, dar au primit binecuvântări mult mai mari faţă de cele pe care le-a avut Adam.
2. Atitudinea faţă de păcat a celor ce au dobândit eliberarea de sub robia păcatului
(Rom. 6:1-21)
Pentru a arăta ce atitudine ar trebui să aibă faţă de păcat cei ce au găsit deja eliberarea, apostolul Pavel ridică în acest paragraf două serii de întrebări concrete: Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul ? (Rom. 6:1) şi Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? (Rom. 6:15). Răspunsul pe care îl dă Pavel celor două întrebări este un categoric „nicidecum”, care arată că cel neprihănit nu trebuie să mai aibă nicio legătură cu păcatul.
El foloseşte acest „nu” hotărât pentru că cel neprihănit a murit faţă de păcat (Rom. 6:2-7). Pentru a exemplifica acest fapt, apostolul Pavel se foloseşte de simbolul botezului, arătând că cei ce au murit împreună cu Hristos (Rom. 6:3;6) şi-au răstignit firea (Rom. 6:6), au fost îngropaţi împreună cu Hristos (Rom. 6:4) şi au înviat împreună cu Hristos la o viaţă nouă (Rom. 6:5-7)
Apoi El foloseşte acest „nu” hotărât pentru că cel neprihănit trebuie să trăiască o viaţă nouă (Rom. 6:8-11). Cel ce a înviat împreună cu Hristos nu mai trăieşte pentru păcat (Rom. 6:10), ci pentru Dumnezeu (Rom. 6:10), având acelaşi fel de viaţă ca al lui Hristos (Rom. 6:8-9; 2 Cor. 5:17).
Pe lîngă aceste argumente, apostolul Pavel foloseşte un „nu” hotărât şi pentru faptul că cel izbăvit de păcat trebuie să devină rob al neprihănirii (Rom. 6:11-19). De aceea, păcatul nu trebuie să mai aibă niciun fel de autoritate asupra noastră (Rom. 6:11-12), pentru că nu mai avem nicio obligaţie faţă de păcat ca să mai ascultăm de poftele lui (Rom. 6:12), iar acum aparţinem altui stăpân şi ne-am dedicat pentru a umbla în neprihănire (Rom. 6:13-14) printr-o ascultare deplină (Rom.6:15-21).
3. Binecuvântările primite de cei ce trăiesc ca robi ai neprihănirii (Rom. 6:22-23)
Dacă păcatul aduce robie spirituală, necurăţie, fărădelege, roade care aduc ruşine şi conduc spre moarte (Rom. 6:19-20; 21; 23/a), cei ce umblă în neprihănire au parte de libertate spirituală, au ca rod sfinţirea şi ca răsplată viaţa veşnică (Rom. 6:19/b; 22; 23/b)
Întrebări pentru discuţii:
1. Cum a ajuns omul în robia păcatului ?
2. De ce este robia păcatului cea mai grea robie ?
3. Care sunt factorii care ne garantează posibilitatea izbăvirii din robia păcatului ?
4. De ce nu trebuie să mai păcătuiască omul izbăvit de păcat?
5. De ce nu se poate compara robia neprihănirii cu robia păcatului ?
6. De ce mai sunt încă atât de mulţi oameni din zilele noastre în robia păcatului ?
7. Care sunt binecuvântările oferite celor ce sunt robi ai neprihănirii ?
Pastor Dan Boingeanu
Izbăvirea de sub robia păcatului
Ce urmează să se întâmple în lume conform profeţiei biblice legată de sfârşitul lumii?
Întrebare: Ce urmează să se întâmple în lume conform profeţiei biblice legată de sfârşitul lumii?
Răspuns: Biblia are foarte multe lucruri de spus în ceea ce priveşte sfârşitul lumii. Aproape fiecare capitol din Biblie conţine elemente profetice legate de sfârşitul lumii. Organizarea şi punerea cap la cap a tuturor acestor profeţii pot fi însă treburi dificile. Iată mai jos un rezumat foarte scurt asupra a ceea ce Biblia spune că se va întâmpla în vremea sfârşitului lumii:
Hristos îi va lua de pe pământ pe toţi credincioşii care au experimentat naşterea din nou şi care formează astfel Biserica (sfinţii Noului Testament), eveniment care este cunoscut ca Răpirea (1 Tesaloniceni 4:13-18; 1 Corinteni 15:51). Aceşti credincioşi vor fi fie răsplătiţi pentru faptele lor bune şi slujirea lor în ascultare de Dumnezeu atunci când se vor afla înaintea Scaunului de Judecată al lui Hristos, fie vor pierde aceste răsplăţi (nu însă şi viaţa veşnică) din cauza lipsei slujirii şi a ascultării (1 Corinteni 3:11-15; 2 Corinteni 5:10).
Antihrist (fiara) va veni cu putere şi va semna o înţelegere/legământ de pace cu Israel pentru şapte ani (Daniel 9:27). Această perioadă de şapte ani este cunoscută ca perioada Necazului cel Mare. În timpul Necazului cel Mare, vor avea loc războaie teribile, vor fi foamete, epidemii şi dezastre naturale. Dumnezeu Îşi va revărsa mânia Sa împotriva păcatului, răului şi ticăloşiilor. În timpul Necazului cel Mare vor apare cei patru călăreţi din Apocalipsa, precum şi cele şapte sigilii, trâmbiţa şi judecăţile potirelor.
La aproape jumătate din perioada acestor 7 ani, antihrist va rupe legământul de pace cu Israel şi va întoarce război acestuia. Antihrist va săvârşi urâciunea pustiirii şi îşi va construi o imagine de sine căruia oamenii să i se închine în templu (Daniel 9:27; 2 Tesaloniceni 2:3-10).
La finele celor 7 ani ai Necazului cel Mare, antihrist va lansa un atac final asupra Ierusalimului, culminând cu bătălia de la Armaghedon. Iisus Hristos se va întoarce, îl va învinge pe antihrist şi pe armatele sale şi îi va arunca în lacul de foc (Apocalipsa 19:11-21). Hristos îl va ţine legat pe satan în abis timp de 1000 de ani, instaurând domnia Sa în împărăţia de 1000 de ani pe pământ (Apocalipsa 20:1-6).
La finele celor 1000 de ani, satan va fi eliberat, învins din nou şi apoi aruncat în lacul de foc (Apocalipsa 20:7-10). După aceea, Hristos îi va judeca pe toţi necredincioşii (Apocalipsa 20:10-15) înaintea Marelui Tron Alb de Judecată, aruncându-i pe toţi în lacul de foc. Apoi Hristos va crea un Cer Nou şi un Pământ Nou – locuinţa veşnică a credincioşilor. Nu vor mai exista păcate, întristare sau moarte. De asemenea, Noul Ierusalim va fi coborât din cer (Apocalipsa capitolele 21-22).
Care este diferenţa dintre Isus si religiile lumii
Să trecem în revistă câteva dintre aspectele majore despre persoana lui Isus Cristos, care vin în contrast cu ceea ce se găseşte în religiile lumii.
Isus Cristos urmăreşte să aibă o relaţie cu noi. Te-ai aflat
1-Isus Cristos urmăreşte să aibă o relaţie cu noi. Te-ai aflat vreodată într-o relaţie în care tu erai cel care lua întotdeauna iniţiativa? Astfel de relaţii sunt obositoare şi, de obicei, nu durează foarte mult. Adevăraţii prieteni sunt cei care se bucură atât de mult unul de celălalt, încât investesc timp în acea relaţie în mod egal. Spre deosebire de religiile care încearcă să ajungă la dumnezeul lor, în Cristos vezi un Dumnezeu care ne întinde El o mână. Isus Cristos a spus pentru ce a venit: „pentru ca voi să aveţi viaţă, şi să aveţi viaţă din abundenţă”. El a venit să dea viaţă veşnică împreună cu El celor care vor crede în El.
2-Isus a pretins că este Dumnezeu. Niciun conducător important al vreunei alte religii nu a pretins că este Dumnezeu.
3-Isus a dus o viaţă perfectă şi a dovedit că este Dumnezeu prin miracolele pe care le-a făcut... vindecând orbii, liniştind o furtună puternică pe mare, înviind oameni din morţi, oferind pe dată hrană câtorva mii de oameni. Religiile lumii au conducători care au transmis mesaje interesante, dar niciunul dintre ei nu şi-a dovedit puterea de a face minuni aşa cum a făcut-o Isus. El a spus: „Credeţi-Mă atunci când spun că Eu sunt în Tatăl şi că Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru miracolele pe care le fac”.
4-În multe religii ale lumii, oamenii se biciuiesc sau ţin ritualuri extinse de auto-flagelare pentru păcatele lor. Isus ne oferă iertare, deoarece, în calitate de Dumnezeu, a plătit pentru păcatele noastre în locul nostru. „Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi”. Pe cruce, Isus a purtat toate păcatele noastre şi a plătit pentru ele în locul nostru.
5-Isus a înviat din morţi la trei zile după ce a fost crucificat. Multe religii vorbesc despre reîncarnare. Isus le-a spus celorlalţi de mai multe ori că va fi crucificat şi că va învia din morţi trei zile mai târziu. Isus a dorit să-Şi dovedească dumnezeirea în mod public pentru a nu exista nicio îndoială. Autorităţile romane erau conştiente de acest lucru şi, în consecinţă, au postat o strajă formată din 11-14 oameni la mormântul lui Isus şi au sigilat mormântul cu sigiliul roman pentru a-i avertiza pe oameni să nu se apropie. Cu toate acestea, trei zile mai târziu, trupul lui Isus nu se mai afla în mormânt, iar El S-a înfăţişat viu la mai mult de 500 de persoane. Nicio altă religie nu pretinde că personajul ei central a înviat fizic sau chiar că a spus că va învia.
6-Mesajul Bibliei este unic. Biblia nu este o compilare a unor idei poetice separate. Ea Îl revelează pe Dumnezeu şi planul Său pentru vieţile noastre. Ea ne relatează că ceva nu a mers bine în istorie şi că relaţia pe care o aveam cu Dumnezeu s-a rupt. Ne spune cum să reconciliem acea relaţie şi care sunt beneficiile acestui lucru. Pentru un rezumat despre ceea ce prezintă Biblia despre aceasta, citeşte Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.
A spus vreodată Iisus că este Dumnezeu?
Este Iisus Dumnezeu? Învestighează aceste afirmaţii interesante...
Primii urmaşi ai lui Iisus au fost convinşi că El este Dumnezeu în chip omenesc. Pavel a spus: „El este chipul Dumnezeului Celui nevăzut... în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii”. Ioan a spus că Iisus a creat lumea. Petru a spus: „toţi cei care cred în El primesc iertarea păcatelor în Numele Lui”.
Dar ce a spus Iisus despre Sine? A spus vreodată că este Dumnezeu? Absolut. Mai jos sunt enumerate câteva dintre afirmaţiile pe care le-a făcut El pe când trăia pe pământ.
Este Iisus Dumnezeu? Cum a sugerat El faptul că este Dumnezeu:
„Iudeii I-au zis: «N-ai nici cinzeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam!» Iisus le-a răspuns: «Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt». Atunci au luat de jos nişte pietre ca să arunce în El. Dar Iisus S-a ascuns şi a ieşit din templu (Ioan 8:57-59).
„«Eu şi Tatăl una suntem». Evreii au luat din nou pietre ca să-L omoare. Iisus i-a întrebat: «V-am arătat multe lucrări bune care vin de la Tatăl Meu; pentru care din aceste lucrări vreţi să aruncaţi cu pietre în Mine?» Iudeii I-au răspuns: «Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru blasfemie, pentru că Tu care eşti om Te faci Dumnezeu»” (Ioan 10:30-33).
„Iisus a strigat şi a zis: «Cel care crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel care M-a trimis pe Mine. Şi cel care Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel care M-a trimis pe Mine. Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric»” (Ioan 12:44-46).
„După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat din nou la masă şi le-a zis: «Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt. De aceea, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora»” (Ioan 13:12-14).
„Iisus i-a zis: «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, L-aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl cunoaşteţi şi L-aţi văzut». Filip I-a zis: «Doamne, arată-ni-L pe Tatăl şi ne este de-ajuns». Iisus i-a răspuns: «De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum dar zici tu să vi-L arăt pe Tatăl?»” (Ioan 14:6-9).
Este Iisus Dumnezeu? Cum S-a descris El pe Sine:
„Atunci Iisus le-a zis: «Adevărat, adevărat vă spun că nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer, căci pâinea lui Dumnezeu este Acela care se coboară din cer şi dă lumii viaţa». Ei I-au cerut: «Doamne, dă-ne totdeauna această pâine». Iisus le-a zis: «Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată»” (Ioan 6:32-35).
„Iisus le-a vorbit din nou, spunând: «Eu sunt Lumina lumii. Cine mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lunima vieţii». Fariseii i-au spus: «Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi; deci mărturia Ta nu este adevărată». Iisus le-a răspuns, zicând: «Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturisirea mea este adevărată, căci ştiu de unde am venit şi unde Mă duc, dar voi nu ştiţi de unde vin sau unde Mă duc»” (Ioan 8:12-14).
„Iisus le-a spus din nou: «Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt uşa oilor. Toţi cei care au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. Hoţul nu vine decât să fure, să omoare şi să distrugă. Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi»” (Ioan 10:7-11).
„Atunci Marta I-a spus lui Iisus: «Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da». Iisus i-a spus: «Fratele tău va învia». Marta I-a zis: «Ştiu că va învia la înviere, în ziua de pe urmă». Iisus i-a spus: «Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?» Ea I-a răspuns: «Da, Doamne, cred că Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume»” (Ioan 11:21-27).
Este Iisus Dumnezeu? Ce a spus că a fost trimis să facă aici pe pământ:
„Iisus i-a chemat la El şi le-a spus: «Ştiţi că domnitorii naţiunilor stăpânesc peste ele şi că cei mai mari ai lor au autoritate peste ei. Între voi să nu fie aşa, ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul vostru. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi»” (Matei 20:25-28).
„El îi învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea: «Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor, iar ei Îl vor omorî. Dar după ce-L vor omorî, va învia a treia zi». Dar ei nu înţelegeau aceste cuvinte şi se temeau să-L întrebe” (Marcu 9:31-32).
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Cine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede în El a fost deja judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu născut al lui Dumnezeu” (Ioan 3:16-18).
„Tot ce-Mi dă Tatăl va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară. Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. Voia Tatălui care M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de pe urmă. Voia Celui care M-a trimis este ca oricine Îl vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică, iar Eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (Ioan 6:37-40).
Încă te mai întrebi dacă Iisus a fost Dumnezeu? Pentru a citi mai multe despre ce a spus Iisus şi pentru a înţelege de ce a venit în lume, citeşte Evanghelia după Ioan.
O viaţă de speranţă
Un student infestat cu virusul HIV şi bolnav de hemofilie a trăit cu speranţă... având un motiv. Cum poţi avea speranţă indiferent de lucrurile cu care te confrunţi în viaţă.
De Steve Sawyer
O istorisire personală adevărată... În şcoala primară, Steve Sawyer, bolnav de hemofilie, contractează virusul HIV şi hepatita C în urma unor transfuzii cu sânge infestat. Câţiva ani mai târziu, la vârsta de 19 ani, ştiind că moartea sa era iminentă, Steve îşi foloseşte ultimii ani din viaţă vizitând sute de cămine studenţeşti pentru a împărtăşi studenţilor ceea ce a învăţat el că înseamnă să trăieşti cu pace şi speranţă în mijlocul circumstanţelor îngrozitoare. Mii de studenţi care l-au auzit pe Steve ţi-ar spune că povestea lui adevărată, speranţa şi dragostea lui Dumnezeu le-au schimbat vieţile pentru totdeauna. Următorul material conţine unul dintre discursurile lui Steve, pe care l-a ţinut la Universitatea din California, Santa Barbara.
În largul coastei Maine, un vas al marinei naviga pe o ceaţă foarte densă. În acea noapte, ofiţerul a văzut o lumină constantă la distanţă şi imediat i-a spus căpitanului. „Este o lumină în depărtare şi se apropie de noi. Ce vreţi să fac?” Căpitanul i-a spus să-i semnalizeze vasului respectiv, atenţionându-l să-şi schimbe direcţia. Răspunsul care a venit înapoi a fost: „Nu, schimbă-ţi tu direcţia”. Din nou căpitanul i-a dat instrucţiuni ofiţerului să comande vasului care se apropia să îşi schimbe direcţia imediat. Încă o dată, răspunsul a fost: „Nu, schimbă-ţi tu direcţia”. Pentru ultima dată ofiţerul a semanlizat acelui vas, spunând: „Aici e căpitanul unei nave de război a Statelor Unite şi trebuie să-ţi schimbi imediat direcţia”. Răspunsul a fost: „Nu, tu trebuie să-ţi schimbi direcţia. Aici este turnul de lumină al navigaţiei”.
Povestirea ilustrează modul în care noi oamenii tindem să ne comportăm atunci când avem de-a face cu durerea şi suferinţa. Întotdeauna vrem ca circumstanţele să se schimbe, în loc să ne schimbăm noi, pentru a înfrunta acele circumstanţe. Viaţa mea ilustrează foarte bine acest lucru.
Perioada de început
M-am născut cu hemofilie, o disfuncţie a sângelui, care face ca oasele şi încheieturile să mi se umfle fără motiv. Hemofilia se tratează cu ajutorul unei proteine luată din rezervele de sânge donat. Ei bine, între anii 1980 şi 1983, una dintre persoanele care dona sânge către rezerva mea individuală era infestată cu virusul HIV. Rezultatul a fost că toată medicaţia pe care am primit-o de la acea rezervă de sânge era infestată cu acel virus. Mai târziu, am contractat hepatita C în acelaşi fel.
De fapt, nu mi s-a spus că sunt seropozitiv decât mult mai târziu, când eram în clasa a X-a. Când am aflat, reacţia mea iniţială a fost destul de obişnuită pentru un om care are de-a face cu ceva pe care nu-l poate controla. Pur şi simplu am negat faptul că eram infestat cu HIV şi am încercat să simulez că acest lucru nu era adevărat. SIDA nu provoca dureri cum făcea hemofilia. Când ai hemofilie şi ţi se umflă muşchii şi încheieturile este foarte, foarte dureros. Dar SIDA nu manifesta niciun fel de simptome vizibile. Nu prea puteai observa această boală, aşa că era uşor să pretind că nu o am. Tot aşa au reacţionat şi părinţii mei. „Arăţi bine, pari în regulă, deci trebuie să fii bine”, spuneau ei.
Negarea
Un exemplu excelent de o astfel de negare se găseşte în filmul Monty Python's In Search of the Holy Grail. Într-una din scenele filmului, regele Arthur merge la trap prin pădure şi întâlneşte un cavaler cu armură neagră, pregătit de luptă. Cavalerul îi blochează calea, iar regele Arthur îşi dă seama că nu va reuşi să treacă de el decât dacă îl învinge în luptă. Urmează lupta, iar regele Arthur reuşeşte să-i taie braţul cavalerului. Îşi pune sabia în teacă, se pleacă înainte şi porneşte să treacă, dar cavalerul spune: „Nu!” Regele îi răspunde: „Ţi-am tăiat braţul!” Cavalerul se uită la braţul tăiat şi spune: „Nu, nu mi-ai tăiat nimic!” Regele Arthur se uită în jos şi spune: „Uite-ţi braţul acolo!” Dar cavalerul răspunde: „E doar o rană în carne”. Regele îşi dă seama că va trebui să-l mutileze serios pe acest tip pentru a trece de el. Deci lupta continuă, iar regele Arthur îi taie cavalerului toate membrele până când rămâne doar un ciot cu cap. În timp ce regele Arthur trece la trap mai departe, îl poţi auzi pe cavaler strigând din urmă: „Întoarce-te, laşule, că o să-ţi mănânc picioarele!”
Nu mai e nevoie să spun că acel cavaler trăia în negare. Nu putea accepta faptul că a pierdut bătălia. Şi deşi acesta este un exemplu amuzant de negare, pericolele negării sunt foarte, foarte reale. Dacă aş fi continuat să neg faptul că eram infestat cu HIV, poate nu m-aş fi păzit cum trebuie în cazul unor mici tăieturi la deget sau altceva asemănător şi aş fi rănit serios sau chiar aş fi omorât pe cineva. Dar şi viaţa ta este pusă în pericol atunci când negi ceva de genul virusului HIV. Atunci când ascunzi ceva pentru aşa mult timp şi încerci să pretinzi că nu există, acel lucru se agraveză, iar în final explodează.
Inutilitatea negării
Timp de 3 ani am putut nega faptul că eram infestat cu virusul HIV. Totuşi, în clasa a XII-a m-am îmbolnăvit rău. Simptomele bolii au început să fie vizibile. Globulele albe sunt cele care luptă împotriva infecţiilor şi numărul lor îţi spune dacă eşti infestat cu virusul HIV. Când numărul globulelor albe scade sub 200, aceasta înseamnă că SIDA s-a extins mult. Ei bine, numărul globulelor mele albe era de 213 şi erau în scădere. Mi-era foarte, foarte rău şi eram foarte palid. Nu mai reţineam mâncarea în organism. Nu mai puteam pretinde că nu aveam SIDA, pentru că boala era foarte, foarte reală.
Negarea nu mai era o opţiune, aşa că a trebuit să găsesc o nouă modalitate prin care să fac faţă situaţiei în care mă aflam. Primul lucru pe care am încercat să îl fac a fost să dau vina pe altcineva. Am crezut că mă voi simţi mai bine dacă cineva ar veni să îmi spună: „Steven, e vina mea. Îmi pare rău”. Aşa că la început am decis să învinovăţesc întreaga comunitate de homosexuali. A fost o eschivare uşoară. Dar după ce m-am gândit mai bine la acest lucru, mi-am dat seama că este stupid să dau vina pe un grup întreg de oameni pentru problema mea. Apoi am decis să Îl învinovăţesc pe Dumnezeu. Nu prea credeam în Dumnezeu pe atunci, dar m-am gândit că, dacă cineva are controlul situaţiei, acel cineva trebuie să fie Dumnezeu. Aşa că L-am învinovăţit pe El.
Mânia
Când ai ceva asupra căruia să îţi concentrezi toată durerea acumulată, aceasta se transformă în mânie şi în cele din urmă, în furie. Acum începusem să reacţionez cu mânie la tot ce mi se întâmpla. De fiecare dată când cineva spunea ceva care mă indispunea, explodam. Loveam pereţii. Îmi distrugeam camera. Lucruri de genul acesta.
Dar am descoperit că mânia îţi poate controla mintea şi te împiedică să acţionezi raţional. Mai rău, când mânia se dezlănţuie, îi răneşti pe cei pe care îi iubeşti. Un mod mult mai bun de a trata durerea este să plângi, pentru că asta nu răneşte pe nimeni, iar după aceea te simţi mult mai bine.
Odată eram în camera mea şi ajunsesem la limita limitelor. Mă simţeam foarte rău şi pierdusem foarte mult în greutate. Ţipam, Îl înjuram pe Dumnezeu, loveam pereţii când tata a intrat înăuntru şi a închis uşa după el. Tatăl meu este un alcoolic care urmează un program de reabilitare. La întâlnirile alcoolicilor anonimi la care a participat, tata a auzit vorbindu-se despre o Putere superioară, despre Dumnezeu. El s-a uitat la mine şi mi-a zis: „Ştii Steve, eu nu te pot ajuta. Doctorii nu te pot ajuta. Mama nu te poate ajuta. Tu nu te poţi ajuta. Singurul care te poate ajuta acum este Dumnezeu”. Apoi a ieşit din cameră şi a închis uşa.
Căutând alinare
Tocmai Îl înjurasem pe Dumnezeu, aşa că nu credeam că este nimerit să Îl rog chiar atunci să mă ajute. Dar n-aveam altă variantă. Am căzut în genunchi şi am spus printre lacrimi: „Bine Doamne, dacă exişti, ajută-mă şi eu o să te ajut pe Tine”. După aceea, într-un timp foarte scurt am câştigat în greutate tot ce pierdusem. Globulele mele albe au crescut la aproape 365, ceea ce e foarte bine. Pur şi simplu... mă simţeam bine. M-am gândit: „Bine, mulţumesc Doamne. La revedere. A fost drăguţ”.
Am terminat liceul şi am mers să dau examen pentru a intra la facultate. Atunci l-am întâlnit pe colegul meu de cameră. Am ajuns la facultate şi am dat examenul, după care am observat acolo un băiat blond, înalt şi slab. El a spus: „Auzi, pari un tip normal. Vrei să fii colegul meu de cameră?” M-am gândit: Bine, tu nu ştii, dar... „Bineînţeles”. Am devenit colegi de cameră şi apoi foarte buni prieteni. Am aflat că el era creştin. Pe vremea aceea îmi imaginam că un creştin este o persoană prefăcută, binevoitoare şi de condamnat. Credeam că un creştin nu va fi niciodată altceva. Dar colegul meu de cameră era diferit.
Era dislexic. Am remarcat că, atunci când învăţa şi devenea frustrat - în acel moment eu aş fi lovit pereţii sau aş fi distrus lucruri - el se oprea doar, îşi închidea ochii, spunea o rugăciune, respira adânc şi se punea din nou pe treabă. M-a lăsat fără cuvinte. Mă gândeam: „Cum reuşeşti să nu spargi nimic? Trebuie să spargi ceva!” M-a uimit faptul că el putea reacţiona astfel.
Colegul meu de cameră m-a invitat la el acasă în vacanţa de primăvară, în Daytona Beach. Când eram acolo, prietenul meu a început să discute cu un tip care stătea lângă noi pe plajă. La început am povestit despre lucruri obişnuite, chestii normale. Apoi prietenul meu a hotărât să abordeze nişte subiecte mai profunde. Eu nu eram dispus să fac acest lucru. Am început să mă frământ. E greu să ştii că mori la o vârstă aşa de tânără. Chiar nu vroiam să discut despre astfel de lucruri cu un străin de pe plajă, aşa că m-am sustras conversaţiei. Ei au continuat discuţia şi s-a ajuns la punctul în care prietenul meu a încercat să explice ce credea el ca şi creştin. Întotdeauna am avut o imagine despre cum arată un creştin, dar nu ştiam ce credeau sau ce gândeau creştinii. Prin urmare, am ascultat ce spunea prietenul meu.
Ce oferă Dumnezeu
Nu ştiu dacă pot explica aşa cum a făcut-o prietenul meu, dar este ceva asemămător: „Este evident că eu cred în Dumnezeu. Cred că Dumnezeu ne-a creat pentru a avea o relaţie cu El. Numai că noi nu vrem acest lucru, aşa că Îl îndepărtăm pe Dumnezeu. Această respingere a lui Dumnezeu, această rebeliune - fie că este o rebeliune activă, fie că este o indiferenţă pasivă - Biblia o numeşte păcat. Nu îmi place cuvântul „păcat”, aşa că mă gândesc la păcat în termenii respingerii lui Dumnezeu. Pentru că am fost creaţi să fim în relaţie cu El, iar noi L-am respins, există o pedeapsă. Pedeapsa pentru rebeliunea noastră este moartea. Murim pur şi simplu. Dar mai este şi o moarte spirituală, aceea când suntem despărţiţi de Dumnezeu”. Ce veste bună, mă gândeam eu.
Aşa că am spus: „Dar Dumnezeu ne iubeşte“. Iar el a răspuns: „Numai că Dumnezeu este şi drept. Dragostea fără dreptate nu înseamnă nimic”. Acest lucru nu prea avea sens pentru mine. Prin urmare, el a zis: „Gândeşte-te la persoana care ţi-e cea mai dragă din lume, cea pentru care ţi-ai da viaţa imediat. Apoi imginează-ţi că o respingi şi că nu o mai vezi foarte mult timp. Apoi, într-o zi o vezi la 50 de metri în faţa ta şi fugi înaintea ei cu braţele deschise, numai că ea te opreşte şi îţi zice: «Lasă-mă. Mai ţii minte cum m-ai dat la o parte?» Acum imginează-ţi că Îl respingi pe Dumnezeu, cea mai mare dragoste din universul acesta”.
M-am gândit: „O, asta nu e bine”. Îar el a răspuns: „Din fericire, povestea nu se termină aici. Pentru că ne iubeşte şi pentru că Îi pasă de noi aşa de mult, Dumnezeu a hotărât să plătească pedeapsa în locul nostru. El L-a trimis pe Fiul Său, pe Iisus, să moară pe cruce în locul nostru. Şi pentru că Iisus (Dumnezeu întrupat) a trăit o viaţă fără păcat, a putut plăti pedeapsa în locul nostru. El a plătit pentru noi”. Apoi a continuat: „Iisus a înviat din morţi a treia zi. El a biruit acea moarte spirituală şi ne oferă în dar viaţa veşnică. Acum, nu numai că nu vom muri, ci vom merge să petrecem veşnicia cu cea mai mare dragoste din univers”.
Eu am spus: „Super”. Dar el a răspuns: „Problema este că, deşi îţi oferă acest lucru după ce a plătit pedeapsa, dacă tu nu accepţi oferta Lui... depinde de tine”. Încă nu înţelesesem clar ce vrea să spună şi din fericire nici băiatul cu care vorbeam pe plajă nu prea înţelesese. Prin urmare, prietenul meu a spus: „Bine atunci, imaginează-ţi că vii cu maşina aici la plajă. Mergi cu 130 km pe oră, iar limita de viteză e de 50. Zbori practic pe şosea, iar poliţistul îţi face semn să tragi pe dreapta şi te amendează. Pentru a plăti amenda, trebuie să mergi a doua zi la tribunal. În timp ce intri în sala de judecată, vezi că judecătorul este tatăl tău. Te gândeşti: O, e tatăl meu. Tatăl tău se uită la tine şi îţi spune: «Steve, ai încălcat legea?» Iar tu răspunzi: «Da». Atunci el spune: «Fie plăteşti o amendă de 500$, fie stai 2 zile în închisoare». Loveşte cu cioanul în masă şi sentinţa e dată.
„Pentru că este drept şi nepărtinitor, el a trebuit să dea sentinţa. Dar apoi coboară de pe scaunul de judecător, îşi dă roba jos, scoate din buzunar 500$ şi ţi-i îmnânează. Plăteşte pedeapsa în locul tău, pentru că te iubeşte. Dar tu trebuie să accepţi plata pe care ţi-o dă. El stă în faţa ta cu banii întinşi, spunând: «Poftim». În acelaşi fel, tu Îi poţi spune lui Dumnezeu: «Nu, eu o să îmi petrec veşnicia separat de Tine». Este o alegere pe care tu trebuie să o faci”.
Prietenul meu a spus că prin rugăciune poţi accepta oferta lui Dumnezeu. El a spus: „Pur şi simplu accepţi plata lui Dumnezeu. E prin harul Lui. Nu poţi face nimic pentru a câştiga oferta Lui. Este un dar de la Dumnezeu”. Pentru prima dată în viaţă auzeam vorbindu-se despre har. El a spus: „Este un dar pe care îl primeşti prin credinţă, prin rugăciune”. Prietenul meu s-a oferit să se roage cu acel băiat. În timp ce el se ruga cu voce tare, m-am rugat şi eu, dar în şoaptă.
Făcând faţă fricii
Din acel moment, viaţa mea a avut o cu totul altă perspectivă. Nu mai trebuia să merg în fiecare seară la culcare îngrijorându-mă dacă voi mai fi în viaţă a doua zi. Nu îmi mai era teamă de moarte, pentru că moartea nu mai însemna pentru mine o mare întunecime. Dacă muream, urma să îmi petrec veşnicia cu cea mai mare dragoste din univers. Sentimentul acesta era aşa de eliberator.
Şi părinţii mei au acceptat oferta lui Dumnezeu. Şi ei s-au rugat lui Dumnezeu aşa cum m-am rugat eu. Şi vieţile lor au primit o cu totul altă perspectivă. Este uimitor faptul că au fost de accord să călătoresc departe de ei, deşi ştiau că nu mai am de trăit decât vreo şase luni. Puteţi să vă închipuiţi ce greu le-a fost să stea neputincioşi şi să asiste la moartea fiului lor. Ei nu pot face nimic. Dar singurul motiv pentru care ei pot face faţă situaţiei şi pentru care şi eu pot face faţă situaţiei este că fiecare dintre noi Îl are pe Iisus în viaţa lui.
Cunoscându-L pe Dumnezeu
Pot să vă dau ocazia să acceptaţi oferta lui Dumnezeu? Dacă voi aţi fi avut medicamentul pentru vindecarea bolii SIDA, sunt sigur că mi l-aţi fi oferit. Eu ştiu cum pot avea viaţă veşnică, pentru că este un dar de la Dumnezeu. Aşa că încerc să vi-l ofer şi vouă. Dacă treci printr-o situaţie grea şi nu-i poţi face faţă singur şi dacă ai vrea să fie cineva lângă tine, care să te ridice atunci când toată lumea te loveşte şi îţi dă ghionturi, atunci te rog să spui chiar acum o rugăciune împreună cu mine. Ceea ce vei spune nu este un fel de incantaţie sau vreo frază magică. Nu este nici o călătorie emoţională. Mai degrabă, este începutul unei relaţii cu Dumnezeu. Şi ca oricare altă relaţie, cere timp. Cere efort. Dar te avertizez: dacă simţi cu adevărat că ai nevoie de ea, nu amâna această ocazie. E gratis.
Am să încep să mă rog. Rugăciunea nu înseamnă că trebuie să închizi ochii, să pleci capul, să îţi împreunezi mâinile şi să strigi: „Aleluia!” Rugăciunea este o atitudine a inimii. Prin rugăciune Îi spui lui Dumnezeu: „Dumnezeule, am încălcat legea. Te-am îndepărtat. Vreau să mă întorc, acceptând plata Ta”. Dacă simţi că ai nevoie de acest lucru, spune această rugăciune chiar acum. „Doamne Iisuse, am nevoie de Tine. Îţi mulţumesc că ai murit pe cruce pentru mine. Te rog să vii în viaţa mea şi să mă faci acea persoană care am vrut să fiu dintotdeauna. Amin.”
Acum, dacă ai spus această rugăciune cu sinceritate, tocmai ai început cea mai importantă relaţie din viaţa ta - o relaţie cu Dumnezeu. Şi nu se termină cu o rugăciune. O relaţie cu Dumnezeu este un proces. Înseamnă să te încrezi în fiecare zi în Dumnezeu, să încerci să nu faci ceea ce vrei sau ceea ce ţi se pare bine, ci să faci ceea ce crezi că Dumnezeu vrea să faci. Unii oameni mi-au spus: „Creştinismul e bun în cazul tău şi asta e minunat. Dar n-ar putea fi bune şi celelalte religii în cazul altora?” Aceasta este o întrebare bună. Cred că Dumnezeu ne-a oferit numai un singur mod de a veni la El - prin moartea lui Iisus pe cruce - cu toate că există un anume element de încredere şi în alte religii. Celelalte religii sunt în mare măsură coduri morale - „Fă acest lucru de şapte ori pe zi şi vei fii mai aproape de Dumnezeu”. Dar dacă încerci să faci fapte bune pentru a ajunge la Dumnezeu, de cât de multe fapte bune este nevoie? Cum ştii că ai atins punctul maxim?
Cred că adevărul în Creştinism se găseşte aici: în harul lui Dumnezeu. Ştiind că niciodată nu am putea atinge perfecţiunea lui Dumnezeu, ne putem bizui pe iertarea Lui. Scopul este să umblăm pe calea Lui, chiar dacă de multe ori vom da greş. Faci greşeli, dar continui să mergi, continui să lucrezi la asta, încrezându-te în harul lui Dumnezeu. Te rogi. Citeşti Biblia. Descoperi ce vrea Dumnezeu de la tine. Într-o zi vei găsi pacea. Poate că nu o vei găsi decât în cer, dar apoi va dura veşnic.
Dacă şi tu te confrunţi cu simptome ale virusului HIV, cu hemofilie sau hepatita C ca şi Steve - sau dacă te confrunţi cu alte probleme în viaţă - şi ai vrea să descoperi şi o altă explicaţie despre ceea ce a încercat Steve să împărtăşească, citeşte, te rog, articolul Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.
Raiul (răsplata eternă a celor biruitori)
Scopul lecţiei: Să descoperim care sunt mărturiile ce confirmă existenţa cerului, cine sunt cei ce vor avea parte de răsplătire veşnică şi cum putem ajunge în acest loc de fericire.
Contextul lecţiei: În contrast cu iadul, care este locul de pedeapsă veşnică a celor ce s-au împotrivit lui Dumnezeu, atunci când prezintă veşnicia, Sfânta Scriptură ne vorbeşte şi despre cer, care este locul unde cei biruitori vor avea parte de răsplată eternă.
Pentru a ne descrie acest loc, în Sfînta Scriptură este folosit termenul ebraic „shamaym”, un substantiv la plural care înseamnă „înălţimi” (Gen. 1:1; 2:1), cât şi termenul grecesc „ouranus” care înseamnă ceva ridicat sau foarte înălţat.” Luând în considerare nuanţele acestor termeni înţelegem că cerul este ceva sus, mai sus, sau deasupra.
Aceşti termeni sunt menţionaţi în Cuvântul lui Dumnezeu de 582 de ori în 550 de versete diferite, şi descriu: cerul atmosferic - locul unde zboară păsările (Gen.1:20;Ier.4:25; Mat.6:16), cerul astronomic - locul unde zboară cosmonauţii (Gen.1:12-15;Ps.19:4-6; Isaia 13:10), sau cerul slavei - locul locuinţei lui Dumnezeu (Ps.2:4; Evrei 9:24: Ioan 14:1-3; 2 Cor.12:2-3; Mat.22:30).
În Vechiul Testament este întâlnit însă şi termenul „pardace” care înseamnă „grădină regală” şi descrie grădina în care a fost aşezat Adam (Gen.2:8;15;3:23) sau diferite comparaţii cu acest loc (Gen.13:10;Ioel.2:3;Ez.31:8-9). Şi în Noul Testament întâlnim acelaşi termen, menţionat de trei ori în forma sa grecească („paradeisos”), folosit pentru a descrie locuinţa intermediară, unde vor ajunge cei neprihăniţi (Luca 23:43) experienţa traită de apostolul Pavel (2 Cor.12:4), sau locul unde vor ajunge cei biruitori (Ap.2:7).
Dacă raiul pământesc este locul unde a fost aşezat Adam, iar raiul (sânul lui Avraam Luca 16:23), este locul de aşteptare a celor neprihăniţi, raiul ceresc, este locul fericirii veşnice în prezenţa lui Dumnezeu în cerul nou şi pământul nou unde va domni neprihănirea ( Ap.21:1-14; 2 Pet.3:10-13).
Conţinutul lecţiei: Studiind acest capitol (Ap.21:1-27) constatăm că istoria omului care a început în paradisul Edenic, va continua pentru veşnicie în paradisul ceresc, noua creaţie a lui Dumnezeu (Ap.21:1-4). Datorită acestui fapt adevărurile prezentate în acest capitol, sunt într-un puternic contrast cu cele descoperite în cartea Genesei. Urmărind însă modul în care apostolul Ioan ne prezintă acestă viziune cu privire la cer, descoperim:
1. Cerul este un loc real (Ap.21:1-4)
Putem fi siguri că cerul este un loc real fiindcă este un loc creat de Dumnezeu (Gen.1:1; Ps 8:3;33:6; Isaia 44:24; Ap.21:1), fiind este menţionat în Sfânta Scriptură de peste 580 de ori. Numai în Noul Testament întâlnim 250 de afirmaţii cu privire la cer, iar 144 dintre dintre acestea sunt atribuite Domnului Isus.
În acelaşi timp, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că Domnul Isus s-a coborât şi s-a înălţat la cer (Ioan 3:13; 6:38; Fapte 1:9-11), Dumnezeu Tatăl a vorbit din cer (Mat.3:16-17), Ştefan şi Petru au văzut cerul (Fapte. 7:56; 10:11), apostolul Pavel a fost înălţat până la al treilea cer (2 Cor. 12:2-4), iar în revelaţia pe care a primit-o de la Dumnezeu, Ioan a văzut un cer nou şi un pământ nou. (Ap.21:1-4).
2. Cerul este un loc de fericire veşnică (Ap.21:2-23)
Această fericire este determinată de ceea ce este cerul: un loc sfânt (Isaia 57:15; Ps.20:6; Ap.21:2;10; 2 Pet.3:13), un loc de slavă (1 Cor.2:9, Ap.21:10-23 - Noul Ierusalim), un loc al părtăşiei si-al împlinirii depline (Ap.7:10; 21:3;21:6), un loc al laudelor şi-al fericirii veşnice (Ap.7:11-17;Ap.5:8-14).
În acelaşi timp, acestă fericire va fi derterminată de lucrurile care nu vor mai fi în cer. În cer nu vor mai fi: lucrurile dintâi ( Ap.21:1), lucrurile care ne-au adus durere (Ap.21:4), cei ce au trăit în păcat (Ap.21:8), sau oricine s-a împotrivit lui Dumnezeu (Ap.20:10;20:15;21:27).
Mai mult însă, fericirea cerului va fi determinată de cei ce vor fi prezenţi în acest loc: Dumnezeu Tatăl (Ap.21:22-23), Dommnul Isus (Ap.21:2-3), Duhul Sfânt (Ap.21:10), Mireasa Mielului şi toţi cei scrişi în cartea vieţii (Ap.21:2-3;9 ;24-27).
3. Cerul este un loc în care Dumnezeu îi aşteptă pe toţi oamenii (Ap.21:24-27)
Deşi cerul este un loc în care Dumnezeu îi aşteaptă pe toţi oamenii (Mat 11:28), în acest loc vor intra numai cei ce au fost născuţi din Dumnezeu şi au fost scrişi în cartea vieţii (Ioan 3:3-5; Ap.21:27), au trăit în neprihănire şi au slujit lui Dumnezeu (Ap.19:7-8;21:2; 27; Mat.5:8;Ap.22:14; Ap.21:21:24) şi au câştigat biruinţa spirituală împreună cu Dumnezeu (Ap.21:7).
Întrebări pentru discuţii:
1. Care sunt dovezile ce ne arată că cerul este un loc real ?
2. Ce lucruri fac ca cerul să fie un rai (loc de fericire) ?
3. Numiţi trei persoane faţă de care Dumnezeu a deschis cerul?
4. De ce cerul este un loc al răsplătirii?
5. De ce oaniii zilelor noastre nu mai au inima legată de cer?
6. Cine sunt cei ce vor ajunge în cer?
7. Care este primul lucru pe care ar trebu să-l împlineşti pentru a fi mai aproape de cer?
Pastor Dan Boingeanu
Marturie : nu credeam ca dumnezeu exista
M-am nascut in Bucuresti, pe 7 ianuarie 1954. Doi ani mai tarziu, in 1956, parintii mei au divortat si am fost incredintata tatalui meu, care s-a mutat la Baia Mare si s-a recasatorit. Din aceasta a doua casatorie a tatalui meu am un frate, Marius, inginer la Distrigaz Bucuresti.
Am absolvit Liceul de cultura generala “Gheorghe Sincai” din Baia Mare, iar in 1976 am luat examenul de admitere la Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca, la Facultatea de litere. In acelasi an, m-am si casatorit si m-am stabilit la Cluj. Am doi copii, o fata, Amadeea, profesoara de engleza si un baiat, George Eduard, care se ocupa de calculatoare si ma acompaniaza la orga, la biserica.
Dupa doi ani de facultate, in 1978, am decis sa renunt pentru ca imaginea pe care o aveam despre studiile universitare nu corespundea cu ceea ce se intampla in practica. Ar trebui sa spun ca imi doream foarte mult sa ajung critic de arta, iar la cursuri se punea accentul mai ales pe economie politica. Dupa ce m-am retras, am lucrat mai intai ca operator masini calcul, iar apoi in invatamant, de unde mi-am dat demisia peste un an, intrucat nu puteam sa fiu de acord cu modul in care se preda atunci, in scoli. Mi-am dorit dintotdeauna sa ii ajut pe copii sa stie, sa inteleaga cat mai mult si mi se parea absurd programul pe ore si minute practicat, birocratia inutila, lectiile facute in graba, in timp ce elevii nu stiau de nici unele si nici nu aveau timpul necesar sa aprofundeze, pentru ca imediat trebuia sa trecem la o lectie noua, doar ca sa se respecte programa scolara. In concluzie, m-am despartit amiabil de colegii de la scoala si am continuat sa dau, timp de mai multi ani, meditatii.
Nu pot sa afirm ca am avut o viata usoara, printre altele as aminti doar ca trei dintre copiii mei au murit, iar George Eduard a cazut cand avea numai patru ani, de la etajul patru si imi dau seama ca a trait doar pentru ca a fost voia Domnului ca el sa ramana in viata. Au mai urmat si alte necazuri, de exemplu mi-am pierdut apartamentul si am fost nevoita sa traiesc o perioada cu chirie.
In anul 2001, m-am trezit intr-o noapte, pe la ora doua, cu o durere puternica in stomac, insa nu mi-am facut probleme, intrucat durerea nu era ceva nou pentru mine, ci ceva cu care ma obisnuisem deja, asa ca inca o suferinta in plus, nu mai conta. Imi amintesc ca respiram cu mare dificultate si abia am ajuns la bucatarie, sa beau o cafea si sa fumez doua tigari. Cand s-a luminat de ziua, am realizat ca nu mai aveam prea mult de trait, insa ma incapatanam sa rezist, pentru ca la pranz sa ajung in sfarsit, la spital, direct pe masa de operatie. Aveam ulcer perforat, iar medicii s-au ingrozit, pentru ca trecusera deja douasprezece ore de cand avusesem criza. Dupa operatie, acestia au spus ca nu se mai poate face nimic, aveam deja septicemie. In concluzie, familia a fost anuntata sa se pregateasca de inmormantare, fiindca sansele de a mai supravietui erau nule si cu totii credeau ca nu voi mai trece de noaptea aceea. In noaptea aceea insa, s-a intamplat ceva ce pe moment nu am inteles, dar sunt capabila sa inteleg acum.
Atunci L-am intalnit pe Hristos, care a venit la patul meu si m-a vindecat, fara sa-L chem si fara sa fi dorit acest lucru. Era 31 iulie 2001. Tot la ora doua noaptea, langa patul meu s-a oprit un om, pe care eu il vedeam ca pe o umbra, o silueta, al carui chip nu reuseam sa il deslusesc. Bineinteles, ca L-am intrebat ce cauta acolo langa mine, la o asemenea ora, iar raspunsul Sau a fost uluitor: “Am venit sa- ti dau putere”. Recunosc ca am inceput sa rad si L-am intrebat daca nu are altceva mai bun de facut, dar pentru ca totusi era pacat de efortul depus, i-am permis, intr-un mod destul de arogant, sa-mi dea putere. Fara sa mai adauge ceva, silueta s-a aplecat asupra mea, m-a privit si apoi mi-a desenat cinci dreptunghiuri pe trup, pe care le-a hasurat, dupa care mi-a zis cu o voce calda, grava, dulce, sa raman nemiscata. S-a oprit apoi la capul meu, a intins mainile, si … raze de lumina I-au tasnit din varfurile degetelor, indreptandu-se spre cele cinci dreptunghiuri de pe trupul meu. Simteam ca ma ridic, ca plutesc, ca nu ma mai doare nimic. Intr-un tarziu, a revenit langa mine si mi-a zis:” Scoala-te si ia-ti perfuziile” - eram impanata cu perfuzii- in nas, in maini, in stomac si in ficat –“si mergi pe culoarul spitalului, cam vreo 25 de metri.”
In acel moment, mintea mea s-a golit de orice alt gand si nu auzeam decat -”Scola-te si du-te!” M-am ridicat fara sovaire si am pornit-o de-a lungul culoarului, prin camera asistentelor, care s-au speriat ingrozitor, cand m-au vazut. Insa eu zambeam. “Cu mine nu mai aveti nici o problema” - le-am zis. M-am reintors in pat zambind, si cand mi-au repetat analizele, medicii au descoperit ca sangele imi era curat, deci nici urma de septicemie. Bineinteles ca nimeni nu intelegea nimic, iar eu cu atat mai putin.
La un moment dat, atunci cand n-am mai avut bani, Dumnezeu ne-a pregatit fiului meu si mie, o casa in satul Soimeni, unde de altfel, locuiesc si acum cu chirie. Stau intr-o casa mica, formata dintr-o singura incapere, netencuita, pe care am incercat sa o fac totusi, locuibila. In schimb, curtea este mare, iar privelistea, minunata.
La opt luni de la intamplarea din spital, in mai 2002, chiar de Florii, am primit botezul nou testamental la Biserica Penticostala nr.2, iar in ianuarie 2003, am ajuns, prin voia Domnului, in Spania. Aceasta a fost inca una din minunile Sale, caci El a lucrat in asa fel incat toate drumurile au dus acolo. Desi eram complet straina, nu cunosteam pe nimeni, am frecventat biserica Evanghelica “Elim” din Roquetas de Mar. Am ramas in Spania patru ani si jumatate si m-am ocupat de copiii romanilor de acolo. Am dat meditatii la matematica si spaniola, pe care am invatat-o din mers, si la orice alta materie ce se studia la scoala, pana la nivelul clasei a zecea din Romania. Tot aici am primit de la Dumnezeu harul de a scrie poezii si cantece. Unele dintre aceste poezii au aparut la editura “Scriptum”, sub egida editurii “Polirom”. Este vorba despre volumul “Stropi de lumina”, semnat cu numele meu de dinainte de casatorie-Sanja Tiberian.
In 2007 am fost invitata in Romania, la Iasi si astfel am reusit sa ma reintorc in tara. Am fost intr-un turneu de evanghelizare, impreuna cu fiul meu, in zona Moldovei, in special la Ruginoasa. Pe 10 februarie 2008, am revenit la Soimeni, iar in toamna acestui an m-au rechemat in Spania, unde am ramas doua luni. In prezent sunt din din nou acasa, la Soimeni, dupa o scurta vacanta de zece zile, in Germania, la niste prieteni pe care i-am cunoscut pe net si pe care nu ii vazusem niciodata. Pot sa spun ca a fost minunat, am facut un scurt popas de doua zile si in Elvetia, pentru ca am locuit chiar la Constanz, la granita dintre cele doua tari.
Desi nu am nici un venit, Dumnezeu mi-a purtat pana acum de grija. Nu imi este usor, insa am credinta ca El ma va ajuta si pe viitor.